Jocul inteligent la orele de limbă şi literatură română

I.
„Jumătate  din marea muzică vine din Biblie! Muzica e cea mai dumnezeiască dintre arte!” (G. Pruteanu)

     „În epoca postromană, în procesul de individualizare a poporului român, un factor important în evoluţia culturii noastre muzicale devine cultura creştină şi, în special, cea muzicală creştină. Un rol hotărâtor în această privinţă l-a jucat vecinătatea Imperiului Bizantin, a unor mari centre creştine, cum ar fi Constantinopolul, Muntele Athos, precum şi incorporarea pentru un timp îndelungat a unor teritorii româneşti în componenţa Imperiului Bizantin. Influenţa creştinătăţii greco-bizantine este amplificată şi de activitatea unor mari personalităţi ale bisericii creştine răsăritene. Odată cu răspândirea creştinismului în largul spaţiu românesc, muzica bisericească la români se înfiripă acum, sub forma unor psalmi, imnuri, invocaţii  aproape ca factură de melodiile care circulau în popor. Totuşi despre o cultură muzicală de tip bizantin se poate vorbi începând cu secolul al VI-lea. La prima etapă de răspândire şi încetăţenire a creştinismului, care durează până în secolul al X-lea, propovăduirea religioasă are loc în limbile greacă, latină şi , probabil, română, prin intermediul muzicii de factură românească predominînd asupra celei de cult religios creştin. În această perioadă cântările bisericeşti se învăţau după auz, perpetuîndu-se din generaţie în generaţie, modificându-se sub puternica înrâurire a folclorului muzical românesc.

               Din această perioadă (sec. al VI-V-lea) datează elaborarea celor mai vechi tratate şi cărţi de muzică religioasă creştină din Bizanţ: Troparul, Condacul, Canonul şi Ostoihul. Troparul a apărut încă pe la mijlocul secolului V şi reprezintă o culegere de scurte imnuri religioase dedicate unor sfinţi. Condacul a apărut în a doua jumătate a secolului V – prima jumătate a secolului VI şi reprezintă un fel de imnuri, cântece, psalmi, rugăciuni cântate în versuri. Canonul s-a impus în Biserica creştină prin secolele VII-IX, avându-i ca autori pe Andrei Cretanul, Ioan Damaschinul ş.a. Este o lucrere muzical-poetică alcătuită din 9 ode, fiecare odă conţinând de la 6 până la 9 tropare. O răspândire largă în spaţiul românesc a căpătat şi Octoihul lui Ioan Damaschinul, care ulterior a suportat schimbări şi  îmbunătăţiri. El conţine pe lângă orânduirea şi organizarea cântărilor serviciului cult şi normative referitoare la compunerea cântărilor în diferite glasuri. În spaţiul românesc se impun şi alte cântări creştine între care Proscomediile.

              Însă din secolele X-XIV, ba poate şi mai devreme, în spaţiul românesc a căpătat răspândire sistemul de notaţie muzicală bizantin, numit neumatic, care a evoluat având mai multe ramificaţii. Cea mai mare răspândire această notaţie a muzicii creştine şi cărţile menţionate mai sus a căpătat-o în arealul nostru mai ales după întemeierea statelor medievale româneşti . Pe la mănăstirile şi bisericile din Valahia, Moldova şi Transilvania au apărut multe centre – scriptorii de copiere şi de alcătuire, adică de compoziţie a muzicii creştine ortodoxe de tip bizantin. Până astăzi au ajuns la noi mii de exemplare de tropare, condace, canoane, octoihuri, catavasiere ş. A. Copiate în ţările române în secolele XIV-XVII. Centrele muyicale ortodoxe, mai ales din Moldova,au exercitat o mare influenţă asupra muzicii de cult din întreaga lume ortodoxă în secolele XV-XVIII.(Andrei Eşanu, „Cultură şi civilizaţie medievală românească”, Editura Arc, Chişinău,1996, p.111, 270 p.)

(Bălan George, „Le Sacre a la lumier e de la Musique”. Sankt Peter, Collection Muzicosophia, 1995; Balan George, „Misterul Bach, Bucureşti, Editura „Florile Dalbe”, 1997.

„Psaltirea”, cartea sfântă a credinţei creştine, este, fără îndoială, pătrunsă  de muzică şi poezie, insuflată şi însufleţită de Dumnezeu / Cuvântul / Logosul.

Sensul fundamental al noţiunilor de Psalmi (Imn, Cântare) constă  în apropierea prin el de Dumnezeu.

David, care era un desăvârşit poet şi cântăreţ, a „primit” psalmii prin revelaţie, de la Duhul Sfânt.

„În literatura creştină medievală, deseori se întâlneşte metafora prin care cel ce scrie Scriptura se asemuieşte cu un instrument muyical la care cântă Duhul Lui Dumnezeu.

„Mai aproape ca orice de starea de „dumnezeire” se află starea de cânt. Sf. Vasile scria: „Fiindcă Duhul Sfânt ştie că este greu să fim îndrumaţi pe calea virtuţii, din cauză că noi dispreţuim viaţa cea înaltă, ce a făcut? El a împreunat laolaltă cu dogmele plăcerea cântului... Aceasta este cauza care a făcut să se ajungă la cântările acestea pline de armonie ale psalmilor...

Psalmul face să se nască în inima credincioşilor dorul după Dumnezeu.”

            Paralel cu muzica religioasă de tip bizantin, care răsună mai ales în mănăstiri, catedrale, mitropolii şi episcopii, schituri şi biserici (în secolele XIV-XVIII acest lucru se făcea în temei nu pe cale orală ca mai înainte, ci de pe cărţi scrise manual sau tipărite), în viaţa cotidiană a tuturor păturilor sociale, atât cele de jos cât şi cele de sus, se continua o tradiţie muzicală aparte de cea religioasă. Mai mult decât atât, pe parcursul Evului Mediu deyvoltat (sec. XIV-XVII) yestrea muzicală a poporului român s-a îmbogăţit mult pe seama unor fenomene noi culturale şi spirituale la temelia cărora stăteau noile realităţi istorice. Este vorba, în primul rţnd, de viaţa politică din ţările române şi lupta lor pentru neatârnare, de lupta împotriva cotropitorilor străini, de atmosfera de la curţile domeşti şi boiereşti ş.a.

Poezie: psalmii în versuri de Dosoftei

Muzică: pricesne, colinde

Pictură religioasă

1521 prima scriere în limba romană, scrisoarea lui Neacşu

Orientare filozofică, religioasă.
********************************

II. 

CLASICISMUL

Beethoven & Lucian Blaga

Sonata Lunii (de Lucian Blaga)

Sonata Lunii de Beethoven

E însăşi luna coborâtă pe pământ.

Aşa s-ar crede şi aşa s-ar zice:

Luna ce umblă prin păduri,

Prin rouă albastră şi prin flori de crini,

Şi-alcătuieşte din lumini

Amare şi din dulce vânt

Ofelii, Margarete, Beatrice.

Printre acestea te alegi şi tu,

Ca o parte din Sonată

Ce încă niciodată

Nu a fost cântată.

Johann Sebasian Bach & Lucian Blaga

Johann Sebasian Bach

(luînd parte la patimi)

Pe gorgane se strecoară

O făptură-ncinsă-n sfoară.

Chefuiesc pe cântul strunii

În cetate căpcăunii.

O fiinţă-n beznă suie,

Unde-s sini şi unde-s cuie.

Nu văd, nu ştiu cine suie,

Suliţaş sau paznic nu e.

Nori subt lună dau năvala.

Nu-i femeia din Magdala.

Bate încă vijelia.

Nu e Iosif, nici Maria.

Suflet dac-ar fi să fie-

N-ar căta-n aşa pustie.

Nu văd, nu ştiu. Gând şi chin e.

Ca un foc din vale vine.

Focu-n noapte-mbrăţişează

Coapse sparte.

Şi s-aude vorbă, şoapte:

„Mai departe nu m-aş duce.

Du-te, dă-te doar puţin mai într-o parte. Fă-mi şi mie

Loc pe cruce.”
********************************************************
III.

ROMANTISMUL

Specii literare abordate: balada, cantecul, oda

Reprezentanţi: M. Eminescu(în literatură) şi Ciprian Porumbescu (în muzică)

„Rapsodia română”

„Zâna Dunării”

„O dimineaţă pe Tâmpa”

„Horele” ( „Hora la stână”)

Romanţa

Nocturna

Afinităţi:    1.   muzica naţională& poezia naţională

                   2.   muzica populară &muzica de salon

Ada Brumaru „Romantismul în muzică”

Ion Dacian (intrerpret de romanţe)

Ciprian Porumbescu născut la 14 octombrie 1853,într-o casă modestă, la ţară, la Şipotele Sucevei – decedat la 6 iulie 1883, la Stupca

A început studiul muzicii la Suceava şi Cernăuţi, apoi a continuat la „Conservatorium für Musik” în Viena. A fost fiul preoptului ortodox Iraclie Porumbescu. Din cauza sărăciei nu s-a putut bucura de o formare muzicală continuă şi completă.

Se perfecţionează în teoria muzicii (în particular) tot la Viena, cu Eusebie Mandicevschi, compozitor bucovinean.

Între timp urmează şi cursuri de Filozofie la Cernăuţi şi Viena.

La Cernăuâi va conducecorul Societăţii culturale „Arboroasa” iar la Viena dirijează corul Societăţii studenâeţti „România Juna”.

Revenit în Ţară, îşi continuă pregătirea la Braşov, luând lecţii cu Herman Geifrig, dirijor şi organist la Biserica Neagră.

Aici va scoate, în anul 1880, colecâia de 20 de piese corale şi cântece la unison, reunite în „Colecţiune de cântece sociale pentru studenâii români”.

În anul 1871, la aniversarea a 400 de ani de la zidirea Mănăstirii Putna, la festivităţi, alături de Mihai Eminescu, Ioan Slavici, A.D. Xenopol, Nicolae Teclu şi alţii, participă şi tânărul Ciprian Porumbescu, uimind asistenâa cu minunatul cântec de vioară.

     După această perioadă, urmează cea mai frumoasă etapă a vieţii sale artistice. La 11 martie 1882 are loc premiera operei sale „Crai nou”, piesă în 2 acte, scrisă pe textul lui Vasile Alexandri. Succesul imens impune reluarea spectacolului în 12 şi 23 martie, pe aceeaşi scenă. În acelaşi anopereta este montatăşi la Oraviţa.

Ciprian Porumbescu a fost arestat pentru activitatea sa politică, timp în care a scris cele mai bune piese: „Rapsodia Română pentru orchestră”, „Serenadă”, „La malurile Prutului”, „Altarul Mănăstirii Putna”, Inimă de român”, „Gaudeamus Igitur”, în plus, a compus muzica pentru celebrul cântec patriotic”, „Pe-al nostru steag e scris Unire”, muzică ce este folosită astăzi şi de către Albania, pentru imnul naţional  „Hymni i Flamurit”.

Mult prea devreme, la doar 29 de ani fiind bolnav de tuberculoză, în casa de la Stupca, sat numit azi  Ciprian porumbescu, în onoareamarelui compozitor sub ochii tatălui său şi a surorii sale, Mărioara, la 6 iulie, 1883. 

*******************************************************

IV.

ROMANTISMUL

Specii literare abordate: balada, cantecul, oda

Reprezentanţi:M. Eminescu(în literatură) şi Ciprian Porumbescu (în muzică)

„Rapsodia română”

„Zâna Dunării”

„O dimineaţă pe Tâmpa”

„Horele” ( „Hora la stână”)

Romanţa

Nocturna

Afinităţi:    1.   muzica naţională& poezia naţională

                   2.   muzica populară &muzica de salon

Ada Brumaru „Romantismul în muzică”

Ion Dacian (intrerpret de romanţe)

Ciprian Porumbescu născut la 14 octombrie 1853,într-o casă modestă, la ţară, la Şipotele Sucevei – decedat la 6 iulie 1883, la Stupca

A început studiul muzicii la Suceava şi Cernăuţi, apoi a continuat la „Conservatorium für Musik” în Viena. A fost fiul preoptului ortodox Iraclie Porumbescu. Din cauza sărăciei nu s-a putut bucura de o formare muzicală continuă şi completă.

Se perfecţionează în teoria muzicii (în particular) tot la Viena, cu Eusebie Mandicevschi, compozitor bucovinean.

Între timp urmează şi cursuri de Filozofie la Cernăuţi şi Viena.

La Cernăuâi va conducecorul Societăţii culturale „Arboroasa” iar la Viena dirijează corul Societăţii studenâeţti „România Juna”.

Revenit în Ţară, îşi continuă pregătirea la Braşov, luând lecţii cu Herman Geifrig, dirijor şi organist la Biserica Neagră.

Aici va scoate, în anul 1880, colecâia de 20 de piese corale şi cântece la unison, reunite în „Colecţiune de cântece sociale pentru studenâii români”.

În anul 1871, la aniversarea a 400 de ani de la zidirea Mănăstirii Putna, la festivităţi, alături de Mihai Eminescu, Ioan Slavici, A.D. Xenopol, Nicolae Teclu şi alţii, participă şi tânărul Ciprian Porumbescu, uimind asistenâa cu minunatul cântec de vioară.

     După această perioadă, urmează cea mai frumoasă etapă a vieţii sale artistice. La 11 martie 1882 are loc premiera operei sale „Crai nou”, piesă în 2 acte, scrisă pe textul lui Vasile Alexandri. Succesul imens impune reluarea spectacolului în 12 şi 23 martie, pe aceeaşi scenă. În acelaşi anopereta este montatăşi la Oraviţa.

Ciprian Porumbescu a fost arestat pentru activitatea sa politică, timp în care a scris cele mai bune piese: „Rapsodia Română pentru orchestră”, „Serenadă”, „La malurile Prutului”, „Altarul Mănăstirii Putna”, Inimă de român”, „Gaudeamus Igitur”, în plus, a compus muzica pentru celebrul cântec patriotic”, „Pe-al nostru steag e scris Unire”, muzică ce este folosită astăzi şi de către Albania, pentru imnul naţional  „Hymni i Flamurit”.

Mult prea devreme, la doar 29 de ani fiind bolnav de tuberculoză, în casa de la Stupca, sat numit azi  Ciprian porumbescu, în onoareamarelui compozitor sub ochii tatălui său şi a surorii sale, Mărioara, la 6 iulie, 1883.

******************************************************

V.

 CUBISMUL

Picasso – Mu zica

******************************************************

VI.

George Călinescu si muzica

« In ultimii ani, îşi aminteşte D-na Alice Călinescu, nu mai scria fără muzică. Beethoven sau Mozart, dar mai ales Bach îi stimulau fantezia. În ceasurile grave cânta la vioara, iar când dorea sa se distreze, intr-un context de badinaje sonore, cânta la acordeon... »

In bibliotecă ne întâlnim cu un peisaj de Andreescu..., cu Luchian, Cu Petraşcu, Tonitza, Lucian Grigorescu etc. Un portret al scriitorului de Ciucurencu, portret la care a colaborat chiar el, în absenâa artistului, destul de esenâial, încât opera e jumătate autoportret. Lângă rafturile cu cărţi un autoportret de Arghezi, cu dedicaâie către Petru Manoliu, un autoportret de Pallady, un Ibrăileanu de Ştefan Dimitrescu şi cel mai clasic contur al chipului lui Călinescu aparţinând aceluiaşi artist.

*******************************************************

VII.

Ion Minulescu şi pictura.

Era prieten cu pictorii şi bun cunoscător al artei plastice. Colecâia sa de artă, un adevărat muzeu, numără piese deosebit de valoroase ale unor pictori prestigioşi : Palladi, Ressu, Steriadi, Isser, Petraşcu, Victor Brauner, Marcel Iancu, Ciucurencu, Magdalena Rădulescu, Adam Moga sau Ţimforea. Arhiva familiei cuprinde, în corespondenţă, aproape toată istoria simbolismului românesc.

*******************************************************VIII.

CIORAN şi MUZICA

« Lacrimi şi sfinţi » (pagini despre artă, poezie şi muzică)

*******************************************************

MUZICA (de Nichita Stănescu)

          

O, voi, sunete prieteneşti,

Tu, muzică ducând în sus o frunză…

Sunt şi nu sunt. Eşti şi nu eşti.

Cine-ar putea să pătrunză?

Aer galben, aer de aur,

Tu ridici închipuirile mele,

Râu ocolit de verde plaur

Arunci deasupra-mi mari inele.

Umăru-l scutur, amintirile, Stixul,

Sub jetul tău rece, căzând.

Dintre pietre îmi place onixul.

Dintre mişcări, ridicarea la gând.

O, voi, sunete prieteneşti,

Lumină-ncetinită în ureche.

Sunt şi nu sunt. Eşti şi nu eşti.

Nepereche nicicând, totdeauna pereche.