Veronica Popa

.................................................. nimic nu era cum ar fi trebuit să fie nici veacul în care picasem din cer unul în preajma celuilalt nici portile raiului deschise dar a zis Dumnezeu: Să fie Lumină! Şi a fost un râu şi un alt râu şi a fost o Lună o Barcă o Floare o Bicicletă o Înserare si o Dimineaţă o Casă o casa pe malul unui Râu cu Piatră un Soare o Stâncă si o Cascadă si o Prăsadă o Înserare o-njuratura şi o Îertare nimic nu era cum ar fi trebuit sa fie nici linişte si nici hodină dar Dumnezeu ne-a dat LUMINĂ!... (V. P. 2013)

LA NESTRU (la chiatră) ................................... aici gândul e de piatră şi de rădăcini adânci şi istoria se scrie cu cerneală grea, pe stânci... aici cade greu cuvântul şi se spune apăsat vântul se opreste-n piatră şi tresare, a oftat... aici casa e cetate framântată greu cu palma lutul e stropit cu lacrimi cu tăcerea cu sudalma Nistrul deapănă povestea şi povestea tace mută se ascunde-n piatră, -n stâncă se ascunde-n rădăcină... ce e rădăcină, Doamne, nici acum nici peste veacuri nu se mută nu se mută... piatra ştie Nistrul ştie stânca ştie să vorbească: iarba crească, fie Lunca veşnic fie şi izvorul mai de piatra decât piatra mai adânc decât izvorul e în mine şi în tine numai dorul... (V. P., 2013)

toamnă piculină dulci nimicuri gânduri îmi adun în frunze-plicuri vântul le citeşte ştie vântul unde-mi zboară inima şi gandul lin - alin lumina îmi alină spaima lutul crucea nehodina clipa cântec curge se opreşte-n ceas pomul cântă singur Philip Glass... (V.P., 25.10.2013)

............................ între floare şi soare dor între viaţă şi moarte zbor între cer şi tăcere gând între dor şi durere vânt între vis şi cădere strig între piatră şi piatră frig între zid  şi fântână ană între alb şi visare rană... .............................. albul tace cântul răneşte înger strigă: iubeşte! (V.P. 2013)

.............................. cuvintele refuză să umple vidul secundelor zburătoare nici un cuvânt nu se poate smulge din neputinţa lui şi doar tăcerea, vorbitoarea tăcere îmi cheamă păsările acasă. secundele - păsări cu aripi moi nu mai încap în clepsidră... îşi tac cuminte visul. .............................. secunde cresc în mine catedrale zburatoare... în care inima mea, flaut suspendat în lumină, işi cântă singur. ( V.P., noiembrie, 2013)

(unui copil căruia i s-a furat râul) ...................................... pot să spun c-am trăit, am risipit ceva in lumină: o copilărie răstignită, ramasă undeva desculţă, asteptînd pe Dumnezeu să coboare pe malul unui râu cu nume-n tăceri risipit în nerostirile tatălui meu mucalit... Nistru îi spune... Nu l-am văzut niciodată plângînd... doar într-un vis interzis. Tălpile mele, însă, duc dorul pietrelor Lui, rămase acolo... asteptînd sa rodească flori... într-o zi, poate, cand Dumnezeu, cu mine şi cu tata de mână, se va plimba pe malul unui râu... Nistru îi spune... nu va fi niciodată târziu... chiar dacă, doar intr-un vis interzis... râul curgea prin inima mea să mă apere de pustiu... Pot să spun c-am trăit... Am risipit ceva în lumină.. O copilarie răstignită şi... nişte morminte... rămase pe malul unui râu... Cine le mângâie crucea? (28. 05. 2013)

a nis peste fori cu flori de vi... sare florile peste care ninge cu flori nu-s de vânzare... (V.P., aprilie, 2014)

......................... Glod Visul se strânge nod Vine lama să-l taie Urlă-o potaie Îngerul vine Sa-L ţina Câte pete-n lumină... !!! pleoapa e grea de sare a viscolit în mirare... zarea se-nghesuie-n mine zidul departe mă ţine Lut: verb la timpul trecut gol lacăt visînd cheia sol strig ninge-n Lumina cu frig... ( V. P. aprilie, 2014)