Veronica Popa

nimic nu era cum ar fi trebuit să fie nici veacul în care picam din cer nici porţile raiului deschise dar a zis Dumnezeu: Să fie flori! şi era un râu şi un alt râu şi era luna cu soarele și o barcă și o floare o bicicletă o înserare şi o dimineaţă o casă o casă pe malul unui râu cu piatră era o biserică și o stâncă şi o cascadă si o prăsadă o înserare o...-njurătură şi... o iertare nimic nu era cum ar fi trebuit să fie nu linişte şi nu hodină Dar Toate izvorau în mine Har Toate îmi picurau în gene În palme În glezne LUMINĂ... multă LUMINĂ!

Eu stiu că, uneori, și căderea e zbor, dintr-un rotund de lună tomnatecă dintr-un nor tot mai greu cu aripi și coamă sălbatică nechezând, prevestind cuvinte născute-n septembrie. Poate de aceea frunzele, rotind a mirare, cântă mai frumos toamna, decât mugurii primăvara. Las să cadă frunze peste cuvinte, peste gândul meu captiv în plasa unui păianjen de aur. Promovează postarea

Era o zi ploioasă, octombrie, sâmbătă, ca asta de azi. După o săptămână de alergătură, așteptam o sâmbătă ploioasă ca pe o mană cerească: liniște, ceai, cărți. Dar trebuia să ies, să transmit un colet la un microbuz care făcea ruta Cahul - Londra. Știam locul parcării, aveam ceva de mers până acolo. Pe drum, nici țipenie de om. Doar o ploaie mocănească aducătoare de gânduri. Am mers așa, cu sacoșa - colet în mână și cu roiul de gânduri tomnatice până la  locul cu pricina, în fața unui "market" care în zilele obișnuite roiește de lume. Nici acolo, în fața magazinului, nu era nimeni. La început, am avut un sentiment de neliniște: dacă nu e stația de care am nevoie, dacă nu vine microbuzul, de ce nu-i nimeni aici în afară de mine? În clipa în care era cât pe ce sa intru în panică, s-a apropiat un microbuz, tot atunci, din magazin, a țâșnit un omulean de vreo 50 de ani, si el cu o sacoșa-colet în mână care a strigat, la vederea microbuzului, tare, de parcă exrecițiul acesta era

Invoc uitarea dumnezeiască ninsoare frig peste amintiri binecuvântat frig chem uitarea o caut o strig caut cuvântul-fulg cuvinte - zăpezi troiene de silabe cristale de gheață sonoră din care sa nu te mai vezi suflete îngroapă tăcerile grele sub cereşti troiene cheamă viscolul sa te colinde visele să-ţi alinte vocile îngereşti să răzbată înzăpezită răsplată lupii flămânzi de gâlceavă căuta-mă- vor pradă în cerească zăpadă tu, suflete, să nu-i mai auzi sa nu te temi să chemi zăpezile sfinte cheamă viscolul să te colinde acoperit de cereştii fulgi doar surâsul divin sa se aștearnă cuminte luminoasă ninsoare dumnezeiasca ninsoare ninsoare fierbinte

ÎNGERULUI PĂZITOR AL LUI PAUL GOMA Timpul este ca drumul Rotund Locul de întoarcere ne asteaptă mereu Cu gura căscată Acel loc de aer Și lumină Și căldură "Înăuntrică". Mereu ținta unei mușcături veninoase Niciodată mortale - ANA - MARIA - Îngerul păzitor al Învierilor tale Era mereu aproape. Cea mai puternică femeie A celui mai puternic bărbat din BASARABIA Femeie-soră Femeie-mamă Femeie -corabie. Acum Pierdută în larg pe drumul rotund fără timp. Poetul-frate Poetul -fiu Poetul SINGUR la proră Împotriva LOR Plânge ca un copil ținând în brațele-i puternice Îngerul lui păzitor: "Acum îmi zaci, cruciș, în poală, / Acum nu te mai pot naște." 9. 09. 2017