Veronica Popa

Gânduri despre Paul Goma sau... “ Ca să fim şi noi, măcar în ceasul al doisprezecelea”   Veronica Popa „La urma urmei, eu nu am altă ţară decât Basarabia cea care nu mai există decât în cărţile mele... mă mulţumesc cu ce am şi cu ceea ce nu-mi mai poate nimeni lua: Limba Română.” (Paul Goma)             Nu ştiu dacă e nevoie doar de o simplă competenţă teoretică pentru a cuprinde opera de excepţie a scriitorului Paul Goma Opera lui Goma este o “întâmplare” cu totul neobişnuită pentru mine, e “vindecarea” unei adânci nelinişti, autovindecare; un refugiu, supravieţuire fizică şi morală prin sublimarea pulsiunilor sufleteşti, a traumelor, rupturilor, neîmpăcărilor. Această experienţă de cititor al romanelor lui Paul Goma se întemeiază pe confruntarea directă cu textul, cu... imprevizibilitatea lui. Dar ce este textul lui Goma? Scrisul lui curge spontan; nu ştiu dacă s-a gândit la stil. Cărţile lui sunt scrise, parcă, instinctiv, ţ â şnesc violent, ca o eliberare dint