Jocul inteligent la orele de limbă şi literatură română

TOMIRIS,  REGINA GETO - DACILOR

“Acest nume se revărsa peste noi umplând înserarea. Ca şi cum cerul, grădina şi marea l-ar fi pronunţat, atât era de grav şi de sonor, trist şi puternic totodată, ca şi acest peisaj pe care-l făurise pe măsura forţelor şi a gândului său. M-am simţit pătruns de puterea lui, parcă obligat să-l urmez şi să cred în el.” [1]

Mitologia Daciei eterne este un tezaur pe măsura capacităţii de creaţie spirituală a strămoşilor noştri, strălucitoare în sublimitatea ei;  ea nu cunoaşte nici timp, nici moarte, supravieţuind în anamneza poporului român.

În aceste note sumare încercăm să reconstituim imagini ale unor personalităţi care alcătuiesc lumea fascinantă a strămoşilor noştri,  oferind nu numai Antichităţii, dar şi nouă, urmaşilor, personalităţi emblematice, considerate drept model pentru orice posibilă istorie universală a moralei războinicilor geto-daci. Se pare, totuşi, că despre regina Tomiris ştim încă foarte puţin, unii chiar  spun că despre ea ar şti mai mult occidentalii decât românii de astăzi. Din păcate, nici manualele şcolare nu mai oferă copiilor noştri suficiente repere de moralitate.

Poate că Tomiris, regina masageţilor,  ar fi rãmas necunoscutã pentru cultura europeanã, dacã nu ar fi reuşit sã-l învingã pe Cirus cel Mare, regele perşilor, în anul 529 î.Hr. sau 530. Cirus se numea Kurus, Kiros sau Keyhusrev, în limba persanã veche - farsi. El a domnit în perioada 576– - 529 î.Hr. A pus bazele Imperiului Persan şi a fondat dinastia Achaemenizilor. Ca un Baiazid al perşilor, el a cucerit Regatul Mezilor, Regatul Lydia şi regatul Noului Babilon. A unit cele douã regate iraniene. Cirus voia sã cucereascã şi Egiptul, şi poate că l-ar fi cucerit, dacă nu ar fi existat regina geto-dacilor Tomiris, vestită prin frumuseţea ei morală, curajul şi credinţa nestrămutată în ideea de libertate. “După ce a obţinut această victorie şi după ce a luat aşa de multă pradă de la duşmanii ei, regina Tomiris a trecut spre acea partedin Moesia, care acum se numeşte Sciţia Minor, un nume care vine de la Sciţia Mare, şi a construit cetatea Tomis pe ţărmul moesian al Pontului, după numele ei”. Aşa scrie istoricul Jordanes (Iordanes) pe la anul 551 d. H., în lucrarea “Getica sau Despre originea şi faptele geţilor”. Pe-atunci era episcop şi locuia – după opinia unor istorici – undeva pe malul Dunării de Jos din Dacia. Got de origine, Iordanes era mai aproape de evenimentele evocate, în comparaţie cu noi, şi avea acces la documente pe care nu le vom mai găsi niciodată. Istoricul avea la dispozişie multe izvoare dispărute astăzi, printre care şi cele 12 cărţi scrise de Cassiodorus. Mărturia lui este cea mai bună dovadă că regina Tomiris a pus bazele cetăţii Tomis. [2]

De-a lungul veacurilor, până în zilele noastre, originea massageţilor a iscat numeroase controverse. Nu insistăm asupra acestora. Izvoarele spun  că massageţii sunt urmaşii tracilor care au migrat spre răsărit din regiunea carpato-danubiano-balcano-pontică încă din neolitic.

Există surse importante ce “vorbesc” despre personalitatea şi faptele legendarei regine a massageţilor (massa.geţi/messa.geţi -. Geţii cei mari), care a intrat şi în mitologia unor naţiuni din Orientul Apropiat şi Mijlociu. “Elevi fiind, am fost învăţaţi să credem că migraţiile s-au produs numai din Asia spre Europa. Nu am fost pregătiţi să acceptăm că fenomenul s-a produs şi invers, în timpuri istorice străvechi. Locuitorii ancestrali din spaţiul carpatin au migrat în toată Europa şi spre răsărit, până în China. Asemenaa tuturor dacilor, massageţii se închinau la Soarele Neînvins şi sacrificau cai pe altarele Soarelui. Kazahii din zilele noastre sunt convinşi că istoria lor începe cu…Tomiris. Autohtonii din Tadjikistan, Turkmenistan şi Uzbekistan se revendică din massageţi.” [3]

Nu numai importanţi exegeţi ai istoriei lumii vechi, dar şi artişti de renume: sculptori, pictori, compozitori, poeţi s-au inspirat din faptele eroice ale reginei Tomiris.  Artiştii Renaşterii, de pildă,  au imortalizat-o în creaţiile lor; Muzeul Luvru găzduieşte un frumos portret al reginei Tomiris. Paulus Peter Rubens şi Mattia Preti au pictat, fiecare, câte un tablou cu Tomiris. Muraev a scris baletul „Tomiris”.

 Faimoasa regină l-a inspirat pe Voltaire şi pe Shakespeare. Opera poetică a lui Mihai Eminescu este dominată de implicaţii mitologice şi basmice care apar în două ipostaze: arhaică (dacă, egipteană, mesopotamiană, indiană) sau arhaizantă  personală ori inventată din necesitatea de a interpola cu materiale inedite, unele goluri ivite, după dânsul, în epopeea mitică a poporului român. „Ideea epopeii mitice  a poporului român este mereu reluată şi dezvoltată de Mihai Eminescu. În manuscrisele lui s-a găsit „un plan al primelor patru cânturi al epopeii Decebal”, despre realizarea căreia nu avem relatări precise. Mihai Eminescu a scris însă cinci poeme mitice care pot alcătui o parte dintr-un întreg, legat organic prin conţinut, peronaje mitice. În acest pentaptic, întrevedem un ciclu mitic cu alte dimensiuni etnice şi alt suflu epic, mai amplu şi mai patetic, inspirat din viaţa poporului dac. Din pentapticul mitic fac parte poemele: Gemenii, Nunta lui Brig-Belu, Sarmis, Rugăciunea unui dac şi Memento mori. În fiecare din aceste poeme musteşte un aspect mitologic inedit, în care ni se dezvăluie firea aspră, dar dreaptă, iubitoare de adevăr şi libertate, încrezătoare în nemurirea sufletului, netemătoare de moarte a dacilor; mitologia unei Dacii eterne, care nu cunoaşte nici timp, nici moarte.” [4]

Ţinem să menţionăm aici că în poemul Gemenii de Mihai Eminescu este evocată frumuseţea morală şi fizică a  reginei Tomiris pe care  o vom ilustra prin câteva fragmente selectate din poem:

„...Cand iată o femeie mai albă ca omătul, /Ieşind încet din umbră, o-ntoarce de-a-ndărătul, / Priveşte cum din discul de aur iese fum / Şi zice rar şi rece: — Eşti mulţumit acum?/ Atuncea el tresare şi ochii învârteşte./
Cum sta nainte-i naltă, privind o mistuieşte: / — O, vino mai aproape, aproape l-al meu piept, / Odor cu păr de aur şi ochiul înţelept. / Ca zece morţi deodată durerile iubirii-s — / Cu-acele morţi în suflet eu te iubesc, Tomiris. / — Dar lasă-mă — ea strigă. — Ce galben eşti la faţă, / Suflarea ta mă arde şi ochiul tău mă-ngheaţă. / Ce mă priveşti atâta? A ta căutătură / Mă doare, cum mă doare suflarea ta din gură. / Ce ochi urât de negru! Cum e de stins şi mort! / Închide-l, ah, închide-l — privirea ta n-o port / — Dar ma iubeşti, Tomiris — tu mă iubeşti atât, / Precum pe al meu frate nicicând nu l-ai iubit. / — Da, simt că în puterea ta sunt, că tu mi-eşti domn — / Şi te urmez ca umbra, dar te urmez ca-n somn. / Simt că l-a ta privire voinţele-mi sunt sterpe, / M-atragi precum m-atrage un rece ochi de şerpe, / Fugi, fugi în lumea largă! Mă faci să-nnebunesc, / Căci te urmez şi totusi din suflet te urăsc. / El o cuprinde...  Faţa ei alba atuncea piere / Şi gura ei se strânge de-o stranie durere. / Ea ar ţipa şi glasul în gât i se îngaimă. / Ea il sorbea cu ochii, desi murea de spaimă / Şi cum stau mână-n mână tresar, tot mai aproape / Se strâng si peste ochii-i îşi lasă-a ei pleoape. / Din tainiţa adâncă părea c-aud un vaier. / Deasupra ei Brigbelu, nălţând făclia-n aer, / Îi zise: — O, iubito, din nou ţi se năzare. / Iar ea mereu ascultă, s-aude i se pare: / “Se clatin visătorii copaci de chiparos / Cu ramurile negre uitandu-se in jos, / Iar tei cu umbra lată cu flori pân-în pământ / Spre marea-ntunecată se scutură de vânt! [....] Dacă se uită-n mare, ea

tremură şi seacă. / De-şi pleacă a sa frunte, tot ceru-atunci se pleacă. / Ci-n evii tăi, Zamolxe, tu n-ai creat vreodata / Un chip mai blând, mai gingaş decât ăst chip de fată! / Gândirea ta, divine, abia putu s-adune / Din mii minuni din lume o singură  minune... ”[5](Mihai Eminescu, „Gemenii”).

         Încheiem cu aceste versuri eminesciene notele noastre sumare despre Tomiris, regina geto-dacilor, fara pretenţia de a spune tot ce se poate rosti despre această figură legendară a dacilor.

NOTE BIBLIOGRAFICE:

1.     Vintilă Horia, “Dumnezeu s-a născut în exil”, Craiova, 1991, p.27;

2.     http://enciclopediagetodacilor.blogspot.com/2011/05/tomirisregina-getilor-intemeiat-cetatea.html;

3.     Teodor Filip, http://basarabialiterara.com.md/?p=12757;

4.     Romulus Vulcănescu, „Mitologie română”, Editura Academiei Române, Bucureşti, 1987, p. 610;

5.     Mihai Eminescu, „Gemenii”.

Veronica Popa, Cahul (articolul a fost publicat în revista „ORIGINI”, august 2013
Număr de pagini: 32, Format: 21x30 cm, ISBN: 2344-3456)