Proces – verbal

Materialul a fost selectat din culegerea de documente din patrimoniul Muzeului Cahul, publicate de colaboratorii muzeului, Lidia Istomin şi Maria Maftei, în 2013

Astăzi, 26 ianuarie 1942, subsemnatul D. Simionescu, Inspector sanitar sc. Pt Basarabia, am inspectat Gimnaziul teoretic de băieți din Cahul condus de directorul BADIU LEU, constatând cele ce urmează:
Școala funcționează în localul gimnaziului de fete, cursurile ținându-se după amiază cu un efectiv de 73 de elevi, dintre care 23 interni. Localul este în bună stare de funcționare și  în bună condițiune de igienă.
Medic al școlii este Dl Emanoil Buțurcă, care asigură asistență medicală de vreo săptămână, în vederea obținerii numirii in post. Cabinetul medical nu a putut să fie organizat  în mod complet, neavând cine sa-l conducă, asistența medicală în tot acest timp, fiind asigurată de medicul orașului.
Elevii interni fiind adăpostiți într-un local (provenit?) de la Evrei și care este în apropierea celui unde se țin cursurile – având următoarele încăperi:
O cameră locuită de conducător al internatului; una cameră de meditație.
Trei săli dormitoare bine luminate, încălzite, foarte curat întreținute, având un cubaj suficient – lengeria din dormitor este curată, fiecare pat având cate două rânduri de schimburi care sunt proprietatea elevilor.
Una sală sufragerie foarte curată, având veselă suficientă, curată și pusă la adăpost de praf sau alte impurități. Vesela este opărită după fiecare întrebuințare.
Una bucătărie, bine utilată și curat întreținută, personalul bucătăriei prezentând o stare de sănătate evidentă.
Una cameră spălător, prezentând un rezervor suspendat care distribuie apă prin 5 robinete la un lavabou – Această sală spălător se prezintă în bune condiții de funcționare, fiind destul de comodă față de numărul restrâns de elevi.
Una cameră pentru depozitatul ...al..mentelor. Igienică, asigurând păstrarea în foarte bune condițiuni.
Localul internatului nefiind construit, în mod special pt. a deservi de internat, din nefericire nu are mai multe camere ca să se poată amenaja o cameră de baie. Elevii sunt trimiși în mod reg în fiecare săptămână la baie căminului. Acest local a fost aproape complet reparat, de dl Director, cu foarte multă trudă, și numai datorită muncii și perseverenței de care este stăpânit, cu atât mai mult cu cât a avut prea puțin concurs din partea autorităților locale.
Examinați, elevii, atât interni cât și externi au fost găsiți sănătoși și foarte curați.
De la începutul cursurilor și până în prezent, n-a fost nici un caz de boală infecto-contagioasă printre elevi.
Alimentația elevilor interni, este suficientă calitativ și cantitativ respectându-se în totul dispozițiile relative la asigurartea rației alimentare de întreținere și creștere.
Meniul este fixat săptămânal cu maximum variație. Carnea se servește de 3-4 ori pe săptămână, dându-se destul de des pește. Elevii primesc dimineața lapte cu pâine, la amiază și seara câte două feluri de mâncare - bine preparată.
Am luat contact cu ceilalți doi medici de la Ministerul Sănătății pentru a stabili o strânsă colaborare cu medicii școlari.
Sosind anatoxina necesară inoculărilor, s-au fixat zilele de administrare pentru anatoxină „....” antiscarlatinoasă, după care se va înainta către medic tabloul elevilor inoculați – școala neavând local propriu, nu a putut înființa un cabinet medical și nici să procure instrumentele medicale necesare - având un fond al cabinetului aproape neînsemnat. Se va interveni la Directoratul Învățătorului Chișinău pentru repartizarea măcar în parte a instrumentelor medicale aflătoare în inventa... Directoratului, și care provin din materialul găsit la reocuparea Basarabiei.
PROPUNERI:
Dl medic al școlii este rugat a pune la punct toată cancelaria medicală conf. Dispozițiunilor date – comunicând la timp toate datele cerute.
Drept care am încheiat prezentul proces-verbal, după care se va trimite copie în patru exemplare Direct. Înv. Chișinău și una copie pe... drept care am încheiat prezentul proces verbal.
Cahul, 28 Mai, 1943.
Subinspector financiar                                                                     Director
                                                                                                             Contabil
                                                                                                             Economist

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Jocul inteligent la orele de limbă şi literatură română