Era o zi ploioasă, octombrie, sâmbătă, ca asta de azi. După o săptămână de alergătură, așteptam o sâmbătă ploioasă ca pe o mană cerească: liniște, ceai, cărți. Dar trebuia să ies, să transmit un colet la un microbuz care făcea ruta Cahul - Londra. Știam locul parcării, aveam ceva de mers până acolo. Pe drum, nici țipenie de om. Doar o ploaie mocănească aducătoare de gânduri. Am mers așa, cu sacoșa - colet în mână și cu roiul de gânduri tomnatice până la locul cu pricina, în fața unui "market" care în zilele obișnuite roiește de lume. Nici acolo, în fața magazinului, nu era nimeni. La început, am avut un sentiment de neliniște: dacă nu e stația de care am nevoie, dacă nu vine microbuzul, de ce nu-i nimeni aici în afară de mine? În clipa în care era cât pe ce sa intru în panică, s-a apropiat un microbuz, tot atunci, din magazin, a țâșnit un omulean de vreo 50 de ani, si el cu o sacoșa-colet în mână care a strigat, la vederea microbuzului, tare, de parcă exrecițiul acesta era o frază din repetiția unui spectacol: A VENIT ANGLIA! În clipa aceea, din magazin, a început să curgă mulți oameni, majoritatea trecuți de 50, cu sacoșe-colete, genți, pachete de tot felul. Toți s-au adăpostit de ploaie, în așteptarea microbuzului miraculos. Pentru o clipă am muțit, nu știam încotro să mă mișc. Încercam să le prind privirile și să le citesc poveștile. Am descoperit acolo, adunați grămăjoară, ceva care mi-a răvășit sufletul... Ceva amestecat: dor, speranță, bucurie, tristețe, deznădejde, resemnare... Pentru o clipă, am crezut că sufletul meu va aluneca prin ploaia măruntă, printre colete, si va pleca departe de mine, și mă voi întoarce acasă, pe jos, prin ploaie, cu mâinile goale.
Comentarii
Trimiteți un comentariu