INTERPRETAREA FENOMENELOR LITERARE ÎN
CONTEXTUL CULTURII SPIRITUALE ROMÂNEŞTI, în conexiune cu ştiinţele şi cu alte
arte, din perspectiva inter/transdisciplinară
Motto: “ELEVUL VIITORULUI VA FI UN EXPLORATOR”
(Marchal
Mc Luhan)
Acumulările cognitive din
diversele domenii de cunoaştere, precum şi multiplicarea surselor
învăţământului impun strategii moderne de dimensionare şi de structurare a
conţinuturilor. Se impune o modalitate nouă de selecţie a informaţiilor, o
descongestionare, dar şi alte criterii de organizare, ierarhizare, de creare şi
aplicare cât mai potrivite realităţii şi obiectivelor educaţionale privind realizarea unei viziuni integrative,
holistice la elevi. Din acest motiv, consider acest proiect necesar şi util nu
numai mie ca profesor de limbă şi literatură română, dar mai ales elevilor şi
părinţilor acestora.
Nevoia stringentă de punţi între
diferite discipline s-a concretizat prin apariţia, la mijlocul secolului al
XX-lea, a pluridisciplinarităţii.
Pluridisciplinaritatea se referă
la studierea unui obiect dintr-una şi aceeaşi disciplină prin intermediul mai
multor discipline deodată.
Psihologia şi neurologia actuale concep intelectul uman
alcătuit din capacităţi complexe sau „molare”(lingvistice, muzicale, spaţiale
etc.) funcţionând independent una de alta, corespunzând unor „unităţi
funcţionale” sau „sisteme comportamentale” (ca limbajul sau percepţia vizuală),
în termeni de conţinuturi psihice particulare (lingvistice, muzicale, vizuale)
sau ca „sisteme de producţie” legate fiecare şi activate de conţinuturi
informaţionale specifice (D.A. Allport):
„S-a acumulat informaţie
copleşitoare pentru existenţa neuronilor specializaţi, răspunzând selectiv la
proprietăţi invariante particulare (adesea foarte abstracte) ale input-ului
senzorial, ca o trăsătură caracteristică de design a sistemului nervos central”
(D.A. Allport, citat de H. Gardner, 1993, pp. 282-283);
În „Teoria inteligenţelor
multiple”, Howard Gardner, realizează cercetări de psihologia cunoaşterii,
psihologia dezvoltării, ştiinţe
comportamentale şi cognitive.
Pornind de la ideile lui Gardner,
simţim nevoia unei noi abordări a demersurilor educaţionale, pentru a crea
elevului spaţiu de a se manifesta în plenitudinea forţelor lui creatoare, pregătindu-l
pentru viitor. Peste 15-20 de ani, cu siguranţă, cercetările ştiinţifice
actuale vor fi implicate şi aplicate plenar în viaţa cotidiană. Copiii nu
trebuie educaţi pentru lumea de azi, deoarece nu se ştie cum va fi lumea lor şi
e nevoie să fie învăţaţi să se adapteze.
În sistemul educaţional, într-o
societate viitoare, este nevoie de stimularea creativităţii şi acest lucru este
posibil numai prin promovarea interdisciplinarităţii.
INTERDISCIPLINARITATEA se referă
la transferul metodelor dintr-o disciplină la alta. Ea este o “formă de
cooperare între discipline diferite cu privire la o problematică a cărei
complexitate nu poate fi surprinsă decât printr-o convergenţă şi o combinare
prudentă a mai multor puncte de vedere.” (Constantin Cocoş, “Pedagogie”, Ed.
Polirom, Iaşi, 1998, pag. 77)
“Educaţia are dificila misiune de
a transmite o cultură acumulată de secole, dar şi o pregătire pentru viitor, în
bună măsură imprevizibil”, menţionează Jacques Delors. Astfel, şcolii, în cazul
nostru, profesorului de limbă şi literatură română, îi revine rolul important de
a forma o atitudine pozitivă faţă de
literatură prin descoperirea afinităţilor ei cu istoria, filozofia, muzica, pictura,
sculptura ş.a. Aceste atitudini pot fi formate atât la orele de curs prin
îmbunătăţirea curriculei, a proiectelor de lungă durată şi a scenariilor didactice,
cât şi în cadrul activităţilor extracurs.
La orele de literatură, aplicarea
metodelor interdisciplinare sunt mai
mult decât necesare demersurilor de interpretare a unor texte artistice, dat
fiind faptul că în cele mai dese cazuri, profesorul/elevii sunt nevoiţi,
reieşind din mesajul operei, să facă multiple conexiuni între diferite
discipline, „să transfere metode din diverse domenii ale cunoaşterii în cel al
literaturii şi să le aplice în vederea interpretării textului artistic.”
(Constantin Şchiopu, „Revista Limba Română”, nr. 9-10, Anul XXI, 2011) Astfel,
devine mai mult decât necesară apelarea la diverse discipline auxiliare.
Studierea textului artistic, menţionează
distinsul cercetător Constantin Şchiopu, presupune utilizarea mai multor metode
specifice literaturii (comentariul literar, analiza literară etc.), însă, în
cele mai dese cazuri, profesorul apelează la diverse metode specifice altor
discipline, „perspectivele filozofică, psihanalitică, semiotică, structuralistă,
mitologico-arhetipală, stilistică, matematică şi, ceva mai nou, cea a
informaticii”. Aşadar, interdisciplinaritatea se referă tocmai la acest
transfer de metode şi procedee de la o disciplină la alta.
În concluzie, putem menţiona
faptul că izolarea obiectului cunoaşterii fragmentează perspectiva şi afectează
unitatea cunoaşterii. Stabilirea unor punţi de legătură, a unor canale de
comunicare între diferite discipline, pe lângă faptul căre prezintă un obiectiv
important al studierii literaturii în şcoală, generează noi dimensiuni de
interpretare a textului artistic, îi ajută pe elevi să înţeleagă semnificaţia
comunicării artistice prin cuvânt în raport cu celelalte moduri / tipuri de
comunicare.
Bibliografie:
1. H. Gardner, „Teoria inteligenţelor
multiple”,1993, pp. 282-283);
2. Constantin Cocoş, “Pedagogie”, Ed.
Polirom, Iaşi, 1998, pag. 77;
3. Constantin Şchiopu, „Revista Limba Română”,
nr. 9-10, Anul XXI, 2011.
Comentarii
Trimiteți un comentariu