Jocul inteligent la orele de limbă şi literatură română

INTERPRETAREA FENOMENELOR LITERARE ÎN CONTEXTUL CULTURII SPIRITUALE ROMÂNEŞTI, în conexiune cu ştiinţele şi cu alte arte, din perspectiva inter/transdisciplinară

Motto: “ELEVUL VIITORULUI VA FI UN EXPLORATOR”

                             (Marchal Mc Luhan)

Acumulările cognitive din diversele domenii de cunoaştere, precum şi multiplicarea surselor învăţământului impun strategii moderne de dimensionare şi de structurare a conţinuturilor. Se impune o modalitate nouă de selecţie a informaţiilor, o descongestionare, dar şi alte criterii de organizare, ierarhizare, de creare şi aplicare cât mai potrivite realităţii şi obiectivelor educaţionale  privind realizarea unei viziuni integrative, holistice la elevi. Din acest motiv, consider acest proiect necesar şi util nu numai mie ca profesor de limbă şi literatură română, dar mai ales elevilor şi părinţilor acestora.

Nevoia stringentă de punţi între diferite discipline s-a concretizat prin apariţia, la mijlocul secolului al XX-lea, a pluridisciplinarităţii.

Pluridisciplinaritatea se referă la studierea unui obiect dintr-una şi aceeaşi disciplină prin intermediul mai multor discipline deodată.

Psihologia  şi neurologia actuale concep intelectul uman alcătuit din capacităţi complexe sau „molare”(lingvistice, muzicale, spaţiale etc.) funcţionând independent una de alta, corespunzând unor „unităţi funcţionale” sau „sisteme comportamentale” (ca limbajul sau percepţia vizuală), în termeni de conţinuturi psihice particulare (lingvistice, muzicale, vizuale) sau ca „sisteme de producţie” legate fiecare şi activate de conţinuturi informaţionale specifice (D.A. Allport): 

„S-a acumulat informaţie copleşitoare pentru existenţa neuronilor specializaţi, răspunzând selectiv la proprietăţi invariante particulare (adesea foarte abstracte) ale input-ului senzorial, ca o trăsătură caracteristică de design a sistemului nervos central” (D.A. Allport, citat de H. Gardner, 1993, pp. 282-283);

În „Teoria inteligenţelor multiple”, Howard Gardner, realizează cercetări de psihologia cunoaşterii, psihologia dezvoltării,  ştiinţe comportamentale  şi cognitive.

Pornind de la ideile lui Gardner, simţim nevoia unei noi abordări a demersurilor educaţionale, pentru a crea elevului spaţiu de a se manifesta în plenitudinea forţelor lui creatoare, pregătindu-l pentru viitor. Peste 15-20 de ani, cu siguranţă, cercetările ştiinţifice actuale vor fi implicate şi aplicate plenar în viaţa cotidiană. Copiii nu trebuie educaţi pentru lumea de azi, deoarece nu se ştie cum va fi lumea lor şi e nevoie să fie învăţaţi să se adapteze.

În sistemul educaţional, într-o societate viitoare, este nevoie de stimularea creativităţii şi acest lucru este posibil numai prin promovarea interdisciplinarităţii.

INTERDISCIPLINARITATEA se referă la transferul metodelor dintr-o disciplină la alta. Ea este o “formă de cooperare între discipline diferite cu privire la o problematică a cărei complexitate nu poate fi surprinsă decât printr-o convergenţă şi o combinare prudentă a mai multor puncte de vedere.” (Constantin Cocoş, “Pedagogie”, Ed. Polirom, Iaşi, 1998, pag. 77)

“Educaţia are dificila misiune de a transmite o cultură acumulată de secole, dar şi o pregătire pentru viitor, în bună măsură imprevizibil”, menţionează Jacques Delors. Astfel, şcolii, în cazul nostru, profesorului de limbă şi literatură română, îi revine rolul important de a  forma o atitudine pozitivă faţă de literatură prin descoperirea afinităţilor ei cu istoria, filozofia, muzica, pictura, sculptura ş.a. Aceste atitudini pot fi formate atât la orele de curs prin îmbunătăţirea curriculei, a proiectelor de lungă durată şi a scenariilor didactice, cât şi în cadrul activităţilor extracurs.

La orele de literatură, aplicarea metodelor  interdisciplinare sunt mai mult decât necesare demersurilor de interpretare a unor texte artistice, dat fiind faptul că în cele mai dese cazuri, profesorul/elevii sunt nevoiţi, reieşind din mesajul operei, să facă multiple conexiuni între diferite discipline, „să transfere metode din diverse domenii ale cunoaşterii în cel al literaturii şi să le aplice în vederea interpretării textului artistic.” (Constantin Şchiopu, „Revista Limba Română”, nr. 9-10, Anul XXI, 2011) Astfel, devine mai mult decât necesară apelarea la diverse discipline auxiliare.

Studierea textului artistic, menţionează distinsul cercetător Constantin Şchiopu, presupune utilizarea mai multor metode specifice literaturii (comentariul literar, analiza literară etc.), însă, în cele mai dese cazuri, profesorul apelează la diverse metode specifice altor discipline, „perspectivele filozofică, psihanalitică, semiotică, structuralistă, mitologico-arhetipală, stilistică, matematică şi, ceva mai nou, cea a informaticii”. Aşadar, interdisciplinaritatea se referă tocmai la acest transfer de metode şi procedee de la o disciplină la alta.

În concluzie, putem menţiona faptul că izolarea obiectului cunoaşterii fragmentează perspectiva şi afectează unitatea cunoaşterii. Stabilirea unor punţi de legătură, a unor canale de comunicare între diferite discipline, pe lângă faptul căre prezintă un obiectiv important al studierii literaturii în şcoală, generează noi dimensiuni de interpretare a textului artistic, îi ajută pe elevi să înţeleagă semnificaţia comunicării artistice prin cuvânt în raport cu celelalte moduri / tipuri de comunicare.

 Bibliografie:

1.      H. Gardner, „Teoria inteligenţelor multiple”,1993, pp. 282-283);

2.      Constantin Cocoş, “Pedagogie”, Ed. Polirom, Iaşi, 1998, pag. 77;

3.      Constantin Şchiopu, „Revista Limba Română”, nr. 9-10, Anul XXI, 2011.