Poezie feminin ă : opinii, controverse Veronica POPA , Universitatea „Bogdan Petriceicu Hasdeu” din Cahul „Subsumată în general confesiunii și freneziei senzoriale, lirica feminină a fost mai puțin cercetată, în baza criteriului eronat că n-ar avea idei.” (Marin Mincu) Principiul feminității în literatură a fost puțin studiat în prima jumătate a secolului al XX-lea; „în baza criteriului eronat că n-ar avea idei”, însuși termenul literatură feminină era utilizat, adesea, cu anumite conotații diminuându-i valoarea. Sfârșitul secolului al XX-lea, începutul secolului al XXI-lea oferă, cu generozitate, noi perspective de interpretare. Evitând „prejudecățile”, vom încerca să căutăm ferestre întru cunoașterea mai amplă a acestei literaturi. Limitate la studii şi articole izolate din scrierile câte unui critic sau istoric literar apărute în presă sau în volume cu caracter general, credem că acele capitole dedicate poeziei femin...
Postări
Se afișează postări din iulie, 2018